Această sfântă mănăstire, plină de taina Crucii şi a Invierii lui Hristos în Biserica Sa, sinteza între evlavie şi artă, unde rugaciunea ziditoare de suflet frumos se uneşte cu munca artistică, ziditoare de lumină construită din piatră şi lemn, Bârsana – este o icoană a sufletului creştin ortodox maramureşean la răscruce de milenii, o speranţă pentru un viitor binecuvântat, este un loc sfânt unde natura se uneşte cu Biserica în Liturghie cosmică. Valea Izei este tinutul de legenda al sufletului românesc.
Dincolo de coline şi păduri, există o altă geografie – mai profundă -, aceea a sentimentelor. La temelia tuturor acestora – coline, păduri, sentimente – se află credinţa, iubirea şi nădejdea. Aici, în aceste locuri, oamenii şi lucrurile sunt împăcate cu ele însele, împacaţi cu ei inşişi. Sfântul lăcaş al Mănăstirii Bârsana apropie, o data mai mult, Valea Izei de Dumnezeu. O mănăstire de maici este inceputul retemeluirii a ceea ce a fost odinioară, o vatra de ortodoxie într-un autentic, „picior de plai, pe-o gura de rai”.
Aici, ca şi-n alte locuri miraculoase din ţară, înţelegem, mai bine, locul neamului românesc, între Dumnezeu şi bucata de pământ. Aparţinând de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, Mănăstirea „Soborul Sfinţilor celor 12 apostoli” din Bârsana este situată la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei, la ieşirea din Bârsana, spre podul Slătioarei, unde spaţiile dumbrăvilor largi ale Izei se strâmtează, spre localitatea Strămtura, fiind cel mai strămt vad al Izei. De la kilometrul 17 al Drumului Judeţean 186, trecând pe sub o frumoasa poartă maramureşeană, se răsuceşte în sus aleea care duce lin spre mănăstire; intrarea în incinta propriu-zisă se face pe sub semeţul Turn – clopotniţa, dincolo de care, pe partea dreapta, biserica taşneste mlădioasă spre cer – până nu demult, cea mai înaltă biserica de lemn din lume.
De la biserică porneşte aleea pietruită şi străjuită de flori ce duce spre Stăreţie, construcţie supraetajată de o cuceritoare fantezie arhitectonică. Pe pajistea verde din stânga aleii se află un Altar de vară şi un Aghiasmatar, pe dâmbul din dreapta se înalţă Casa Voievodală, o remarcabilă transpunere creatoare a stilului maramureşean al bisericilor de lemn iar la oarecare distanţă, Casa Artistului – o fermecătoare casuţă destinată să găzduiască, pentru repaus şi creaţie, cărturari şi meşteri ai frumuseţii sacre.
În spatele Stăreţiei şi pe latura dinspre şosea se află chilii, ateliere, arhondaricul, prăznicarul cu trapeza şi o seama de anexe gospodăreşti, iar în partea de sud-est a mănăstirii, în imediata vecinatate a Turnului – clopotniţa, se află Muzeul de icoane şi carte veche Gavril de Bârsana. Ceea ce fascinează la Bârsana, dincolo de duhul locului de buna rânduială monahală, este desăvârşita unitate stilistică şi simţul artistic fără greş care guvernează întregul aşezământ, pe linia unei tradiţii îmbogăţite prin evlavie creatoare.
Puritatea liniilor de la Bârsana e ca o tămadă pentru ochi şi pentru inimă: filocalie (iubire de frumos) mladiată în lemn! Impresia neobişnuită a vegetalului prefacut în «slava statatoare» împartaşeste ochiul cu un fel de sfinţenie ca de început de leat, iar «gura de rai» a baladei capătă deodată consistenţă şi chip. Nici o notă discordantă în această armonie a sfinţeniei cu frumuseţea, în această minunată sinteză de geniu ţărănesc şi cucernicie ortodoxă: arhitectură, sculptură ornamentală şi iconografia îşi răspund una alteia fără monotonie, dar şi fără stridentă, într-o împărtăşire firească, integrând până şi accesoriile cele mai «umile», precum scoarţa, cerga sau ştergarul.
Trăgând la Bârsana şi bucurandu-te în tihnă de duhul primitor al locului, ca pelerin sau doar ca simplu turist, frumuseţea ţi se asează de la sine în suflet. La Bârsana, Ortodoxia este vrednică de tradiţia ei, iar sufletul românesc rasuflă spre zăriştea lui mai bună. E o dovada că încă putem răspunde vremurilor pe limba noastră, cu acea simplitate esenţială prin care credinţa şi fapta, feciorelnic nuntite, binemerita să intre, cu candelele pline, în cămara Mirelui dumnezeiesc. Mănăstirea Bârsana este un dar şi o binecuvantare a lui Dumnezeu nu numai pentru dreptcredinciosul popor maramureşean cu biserici străvechi şi sfinţi ierarhi care au păstrat unitatea poporului şi a credinţei sale apostolice; ci este un dar şi o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru întreg neamul românesc şi pentru Biserica Ortodoxă martiră prin mărturia dată pentru Hristos de-a lungul veacurilor în zbuciumata sa istorie.
La Bârsana, tu cel acum trăitor, treci prin experienta unică a înzidirii în durata harului. Fericit cel care poate mărturisi: «Şi eu am fost la Bârsana».